sâmbătă, 14 februarie 2009

Tehnici simple pentru dezvoltarea inteligentei emotionale


Inteligenţa emoţională este capacitatea noastră înnăscută de a simţi, folosi, înţelege, exprima, identifica, învăţa, explica şi de a ne controla emoţiile. Încă de mici, învăţăm să facem faţă propriilor noastre emoţii şi ale celor din jur.


În copilărie am învăţat să plângem sau să ţipăm atunci când ne era frică aşteptând cu nerăbdare ca mama să vină şi să ne ia în braţe. Şi de multe ori schema asta chiar a funcţionat...Dar am mai învăţat şi că atunci când mama era nervoasă sau supărată era mai bine să nu ţipăm prea mult.

Toate acţiunile noastre precum şi întregul nostru comportament au la bază emoţiile. Simţim înainte de a gândi. Ne dorim să ne simţim iubiţi, preţuiţi, fericiţi. Asta e.. emoţiile şi sentimentele ne caracterizează într-un mod profund natura noastră de fiinţe umane.
Odată cu apariţia conceptului de inteligenţă emoţională sufletul si-a recăpătat locul binemeritat în cercetările psihologilor. Până în acel moment, psihologia cognitivistă susţinea că IQ, coeficientul inteligenţei raţionale, academice, este principalul factor care determină succesul şi reuşita. Totuşi, studiile făcute pe mai multe persoane care aveau un IQ ridicat au dovedit că singură, inteligenţa mentală a individului nu putea să-i asigure reuşita profesională şi nici fericirea din viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la concluzia că modul în care ne gestionăm sentimentele şi emoţiile ne poate asigura succesul pe care ni-l dorim.

Din fericire şi spre deosebire de IQ, care este un dat cu care venim şi care cu greu se modifică în timpul vieţii, inteligenţa emoţională se poate îmbunătăţi la orice vârstă şi de către oricine. Vom putea întotdeauna spera că vom avea succes şi vom fi fericiţi. Acum depinde numai de noi !
Iată în continuare câteva tehnici simple pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale:

1. Faceţi efortul de a vă cunoaşte mai bine, urmăriţi să aflaţi ce fel de personalitate sunteţi, obişnuiţi să practicaţi introspecţia şi autoobservarea. Identificaţi-vă fricile şi dorinţele profunde. Autocunoaşterea este piatra de temelie dacă dorim să ne îmbunătăţim inteligenţa emoţională.


2. Reflectaţi la sentimentele voastre. Conştientizaţi-vă emoţiile cu care vă confruntaţi şi găsiţi cele mai fine nuanţe ale acestora. Învăţaţi să le denumiţi. Spuneţi de exemplu „ mă simt confuz”, „ neîmplinit”, „ neînţeles”, „respins” , „ruşinat” şi nu simplu „mă simt nasol”.


3. Faceţi distincţie între gândurile şi sentimentele dumneavoastră. Spuneţi „Mă simt neglijat” nu „ Simt că ceilalţi au treburi mai importante”


4. Asumaţi-vă sentimentele pe care le aveţi. Recunoaşteţi că „ Sunt gelos” nu „ Tu mă faci gelos”. Analizaţi-vă mai bine propriile sentimente şi nu acţiunile sau motivele celorlaţi. Căutaţi să vă identificaţi nevoile emoţionale neîmplinite.


5. Folosiţi-vă de sentimentele pe care le aveţi pentru a lua decizii. Întrebaţi-vă: Cum m-aş simţi dacă aş face asta? Cum m-aş simţi dacă nu aş face? Cum mă simt? Ce m-ar ajuta să mă simt mai bine?


6. Folosiţi-vă de sentimente pentru a vă fixa obiectivele. Gândiţi-vă cum aţi vrea să vă simţiţi sau cum aţi vrea să se simtă cei din jur, clienţii, partenerul, copiii voştri.


7. Validaţi sentimentele celorlaţi. Arătaţi empatie, înţelegere şi acceptare pentru ceea ce simt cei din jur. Nu-i criticaţi, judecaţi, controlaţi sau etichetaţi.


8. Învăţaţi să faceţi faţă sentimentelor negative.: Folosiţi de exemplu ceea ce de obicei denumim ca fiind mînie, enervare, ca să vă simţiţi mai dinamizaţi şi energizaţi.


9. Fiţi sinceri şi exprimaţi într-un mod cât mai obiectiv ceea ce simţiţi. Nu afirmaţi „ Urăsc ciorapii ăştia” sau „ Ador cafeaua cu frişcă”. Sunt exprimări care sigur nu reflectă ceea ce simţiţi cu adevărat.


10. Învăţaţi să vă identificaţi emoţiile mai degrabă decât să etichetaţi oamenii şi situaţiile. Pentru aceasta enunţaţi propoziţii alcătuite din trei cuvinte, care încep cu „ Mă simt..”.sau „Sunt...” „Sunt nerăbdător” , nu „ Este îngrozitor ce se petrece” sau „Mă simt jignit” şi nu „Eşti un nenorocit „.


11. Evitaţi oamenii care vă fac să vă simţiţi inconfortabil- Deoarece emoţiile sunt contagioase, până veţi reuşi să mai creşteţi interior şi să puteţi face faţă emoţiilor negative care vi le provoacă, este o atitudine înţeleaptă să evitaţi anturajul care vă generează stări proaste.


Dr. Gabriela Marin,
Professional Member of International Enneagram Association

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu